Printre stropi de viata!...

Zambesc in timp ce o lacrima mi se scurge pe obraz. Stranie senzatie si ciudat amalgam de sentimente. Si un dor ce ma mistuie parca din interior, ca un foc ce arde mocnit. Sunt eu si totusi nu`s... Ma privesc parca de undeva din departare intrebandu-ma daca asta sunt, intrebandu-ma cum si cand m-am transformat atat, am devenit asa...E de bine, e de rau, naiba mai stie. Da`mi place cum m-a schimbat, imi place amalgamul asta de senzatii, de stari...Imi place sa-mi pun intrebari, imi place sa ma ratacesc printre ganduri. Da` nu si sa ma lamentez. Imi aprind o tigara, parca pentru a-mi tine mainile ocupate. Alegerile astea ce trebuie sa le facem adesea te indeamna la meditatie. Acum e momentul meu de meditatie... Simt ca m-am blocat intr-un loc care ma tine strans inlantuita. Si totusi am senzatia ca zbor...Incerc sa nu spun vorbe pe care nu le cred. Incerc sa nu arunc cu cuvinte goale, fara rost. Si totusi le primesc de peste tot, ma invadeaza neincetat asemenea cuvinte. Si cat le urasc, si cat ii urasc...Acum...cum sunt doar in locul in care nu vreau nimic. Nici macar sa sper. Nici sa simt. Nici sa gandesc. Nimic. E mult daca cer sa fiu lasata in pace? Si aud uneori: Femeie, mai linisteste-te, esti prea vulcanica, prea patimasa! Dar, s-ar putea oare sentimentele trai moderat? Daca da, sa le traiasca asa cine o vrea, ca pe mine chiar nu ma tenteaza! Moderat...si in scurt timp monoton. Ooo, monotonia...Amica mea de ceva timp. Si cat o detest pe tanti asta ce ma tot bate pe umar...Opreste-te, suflete!... ii strig azi din rasputeri suflului ce salasluieste-n inima mea. Dar sufletul nu m-asculta, nu m-aude, nu ma intelege, nu vrea sa stie nimic din ce-i spun. Azi stradaniile ratiunii de-a tine in frau avalansa de simtire sunt in van. Si rad si plang in acelasi timp. Imi curg lacrimi caldute pe obraji si-n acelasi timp rad si-as vrea sa strig, sa-i strig lumii ca astazi simt ca sufletul isi ia zborul desi-mi sunt adanc tintuite in pamant picioarele. Si vreau sa rad, sa cant, sa zbor si sa traiesc un vis. Si-i dau voie azi sufletului sa se avante in valtoarea trairii. Si lupt cu ratiunea si nu-i dau voie mintii sa-mi aminteasca de clipa ce va urma dupa. Caci voi primi viata. Intr-o doza infima sau intr-una nesfarsita....Viata....Printre picaturi de viata... Uff... Printre picaturi de viata am invatat ca uneori, chiar daca doare, trebuie sa te detasezi, sa te indepartezi de cei pe care i-ai putea rani. Printre stropii ce viata ti-i picura neincetat, inveti..ca a accepta greutatile te poate face suficient de puternic incat sa te poti razvrati. Accepti ca le ai, lupti sa le depasesti! Printre picaturi de viata...omul tot mereu invata... Si printre stropii vietii mele invat neincetat cate ceva. Si cat ma bucur ca pot invata, ca pot asimila. O fi greu, nu zic nu...Dar lasa ca va fi si bine...Stiu, simt..Nu sper, dar simt...