Eh na...Randuri...

Cred ca de la o vreme m-a apucat nebunia! Ei, nu ca nu as fi fost nebuna din nastere, ca asta demult o stiu! Dar de la o vreme ince sa ma cam hlizesc... Si cand le e lumea mai draga celor din jur, ma apuca un ras... si o prosteala... De iar zic ca am ceva la cap! Nimic nou, totusi! Nu o fac pentru nimeni si ce-i drept nici nu imi prea pasa... In schimb ma amuza cand te vad pe tine facand tot posibilul pentru a imi fi mie pe plac... Ma privesti, parca nu te-ai mai satura de mine... Problema este insa ca eu ma cam satur de asta! Nu te mai imbata cu apa rece! Nu sunt atat de minunata pe cat iti place tie sa crezi! Imi place cum imi vorbesti...insa nu ma impresioneaza! Poti sa fi in acelasi timp cel mai dulce si cel mai badaran... Dar nici asta nu e nou pentru mine! Iti place sa ma vezi razand? Te-ai uita vreodata ce se ascunde in spatele zambetului? De incerc sa ma indepartez de tine, si mai mult ma vei vrea...De te las sa ramai, tot la fel...ma vei vrea! Tu ce solutie vezi? Replica aceea celebra : "lasa-ma sa te cunosc si sa te fac fericita" am auzit-o inca de cand eram mica si niciodata nu am crezut in ea! Nu prea ai cum sa ma cunosti atat timp cat primesti doar ce-ti ofer. Acum depinde ce alegi...sa fiu linistita calda, tandra si clasica...sau sa fiu o nenorocita care te pune pe jar. Prima varianta nu e buna ca te plictisesc, a doua e si mai rea ca te distrug. Calea de mijloc nu exista pentru ca ... nu te iubesc peste noapte. Ma enerveaza ca te uiti pierdut in ochii mei si te intrebi ce ascund. E risipa de timp...n-am sa-ti spun niciodata mai mult decat poti sa auzi. Nu vreau sa ma intelegi, nu vreau sa-mi oferi totul, nu vreau sa fii perfect, nu vreau sa fii slab, nu vreau sa fii puternic. Nu ma intereseaza cum esti, ce nu intelegi? Nu ma interesezi!Trezeste-te. Sau esti cumva salvatorul meu si eu te reneg? Stai linistit...n-ai castigat la Loto..du-te unde vezi cu ochii ca aici nu e bine. Eu ti-am spus nu si tu mai tare te-ai avantat... Nu caut iubirea...si oricum nu cred o iota din dragostea la prima vedere, ca nu vreau sa cred! Nu cred nici in suflete pereche macar... Si nici nu suntem amandoi la fel! A, si cand ma vezi mai trista, nu navali sa imi spui sa las trecutul in urma... Nu imi stii trecutul, e al meu, lasa-l asa...si nu e treaba ta sa imi alungi tristetea! Nu sunt rea si distanta pentru ca vreau sa te atrag....nu sunt distanta fata de tine ca mi-e teama sa nu ma trazneasca ala cu o sageata...numai ca n-am chef! Nu ma intereseaza! Punct! Eu nu stiu ce mama naiba vrei tu de la mine dar nu ma intereseaza... si data viitoare cand imi vei lua negarea drept aprobare... Te-am pupat din mers!

Ganduri pe sosea...

Se privea in oglinda si vedea cum doua lacrimi cristaline i se prelingeau pe obrajii rosii de la atatea lacrimi... Cat de mult isi dorea sa poate fi ea! Obosise sa fie nevoita sa se apere, chiar si atunci cand in jur era pace... obosise sa fie nevoita sa isi ascunda sentimentele, trairile, dorintele... obosise sa se prefaca, sa fie altcineva!... Privea barbatul din stanga ei, a carei atentie era concentrata asupra drumului intins din fata lor...Avea o pofta nebuna sa il vada apasand acceleratia pe soseaua umeda ce se intindea in fata lor, sa auda masina derapand, facand un zgomot infernal... Avea o pofta nebuna sa se opreasca si sa strige tuturor in gura mare, chiar si celor ce nu vroiau sa o auda... chiar si ceea ce nimeni nu vroia sa auda... Vroia sa strige despre ea, vroia sa le urle in fata ca ea nu joaca in spactacole ieftine, de duzina, cu zeci de scene repetate pana la ridicol! Sa le strige cat de mult o exasperau si o dureau examinarile lor sub lupa, vanarea fiecarei greseli facuta, fuga nesfarsita pana si dupa cel mai neinsemnat detaliu al trecutului... Dar inca tacea...privind barbatul de langa ea simtea ca va veni candva ziua in care va face toate acestea, cu un zambet malefic pe fata... Isi scutura brusc umerii, in timp ce lacrimile se zvantasera pe fata ei si zambi complice nevazutului...

Nu te mai am...nu ma mai am...

,,Nu stiu cine sau ce oare a facut asa...sa dispara fara veste tot ce ne lega! Si pleci, si plec, si eu..(...) Nu te mai am, ne-am pierdut pe undeva, sau poate crezi in cuvantul altcuiva...(...) In furtuni de ganduri uneori te alungam si apoi te cautam prin nopti si te chemam...si-au fost ades si ploi...``( Marcel Pavel - Nu te mai am)...
Atat mi-au placut versurile...si atat am ajuns a ma intreba...pana a mai avea pe cineva, ma mai am oare pe mine? Uneori am impresia ca m-am pierdut pe mine mie insami... Si oricat m-as cauta, nu ma mai gasesc. Nu imi mai gasesc zambetul sagalnic, luminita din priviri, speranta din suflet. Am ajuns la randul meu a crede cuvintele acelea, atat de dureroase...speranta ucide suflete! Eu, care contraziceam sintagma in sine, am ajuns a o crede...a o simti pe propria-mi piele! Si doare, si ma doare... Si caut, si ma caut si nu gasesc, nu ma regasesc... In spatiul imens ma ratacesc, m-am pierdut si m-ai pierdut candva... Si sa ma mai vrei inapoi, nu ai mai putea...caci nu mai sunt. Nu mai sunt cea de ieri, cea care eram... Sunt o straina chiar si pentru mine insami! Si ma lupt cu mine si niciodata nu castig... O batalie din start pierduta, numai timp irosit pe calea fara de iesire a vietii. Si de-as putea da inapoi timpul...ciudat, nimic nu as schimba... Desi doare atat, in acelasi timp amintirile frumoase, clipele ce candva ne legau...nu le-as da pentru nimic in lumea asta. Sunt ceea ce am devenit desi nu ma mai cunosc... Dar am destul timp sa ma recunosc!...

Propiu-mi eu!...

Astazi m-am decis sa ii fac o vizita sufletului meu. O vizita dupa mult timp in care nu am indraznit a ii vorbi, a-l privi...Astazi...E timpul sa stau la taclale cu propriul eu!Deschid usa sufletului si ma izbeste o privire salbatica si suparata...,,E, la naiba, ce ma privesti asa? Ce nu-ti mai convine de data asta? ''....Privesc oglinda mare din fata mea, cu doi ochi straini...Nu vad nimic...Nu vreau sa aud nimic! ,,Fi-ti-ar sufletul de ras!Fata, trezeste-te! Tranteste usa si pune-i lacatul, ca nu-i a buna, viata nu-i facuta din petale de roze!'' Ma uit uimita...Imaginea din oglinda imi striga disperata si ma privea ca si cand ar fi vrut sa ma ingenuncheze acolo...Strigatul mut se face tandari, spargandu-se in mii si mii de farame, la impactul cu sticla rece a oglinzii...privesc cu un ochi critic imaginea din fata mea si-i scot limba zeflemitor... ,,Acolo sa ramai, miorlaito si afurisito!Numai belele imi aduci! Te voi lega cu lanturi si te voi inchide in cea mai adanca hruba pe care voi fi in stare s-o zamislesc in mintea mea!...Iti voi lasa doar o mica ferestruica incetosata sa nu mori de tot... Ca poate voi mai avea nevoie de tine vreodata!...Dar sa nu iti imaginezi ca am sa te las sa zburzi de nebuna in libertate!''
Vizita se incheie brusc, trag obloanele si ma indepartez de propriul eu...de propria-mi slabiciune. Nu mai vreau sa o las sa domine, sa-mi erodeze zidurile, sa sape, ca o ingrata ce e, brese in sistemul defensiv! ,,Data viitoare te voi strange de gat de vei mai indrazni sa ridici doar ochii din pamant! Baga la cap, ca nu glumesc!'' conchid ferm si trantesc usa fara a privi in urma...Nu vreau sa ma uit inapoi pentru ca stiu, daca i-as vedea privirea trista si lacrima agatata de coltul genelor, cu siguranta m-as topi toata si i-as da drumul iarasi!...Si nu imi permit sa o fac, va fi un ger cumplit si va muri de frig...Si...inca mai am nevoie de ea...undeva...candva...Poate...vreodata!...

Printre stropi de viata!...

Zambesc in timp ce o lacrima mi se scurge pe obraz. Stranie senzatie si ciudat amalgam de sentimente. Si un dor ce ma mistuie parca din interior, ca un foc ce arde mocnit. Sunt eu si totusi nu`s... Ma privesc parca de undeva din departare intrebandu-ma daca asta sunt, intrebandu-ma cum si cand m-am transformat atat, am devenit asa...E de bine, e de rau, naiba mai stie. Da`mi place cum m-a schimbat, imi place amalgamul asta de senzatii, de stari...Imi place sa-mi pun intrebari, imi place sa ma ratacesc printre ganduri. Da` nu si sa ma lamentez. Imi aprind o tigara, parca pentru a-mi tine mainile ocupate. Alegerile astea ce trebuie sa le facem adesea te indeamna la meditatie. Acum e momentul meu de meditatie... Simt ca m-am blocat intr-un loc care ma tine strans inlantuita. Si totusi am senzatia ca zbor...Incerc sa nu spun vorbe pe care nu le cred. Incerc sa nu arunc cu cuvinte goale, fara rost. Si totusi le primesc de peste tot, ma invadeaza neincetat asemenea cuvinte. Si cat le urasc, si cat ii urasc...Acum...cum sunt doar in locul in care nu vreau nimic. Nici macar sa sper. Nici sa simt. Nici sa gandesc. Nimic. E mult daca cer sa fiu lasata in pace? Si aud uneori: Femeie, mai linisteste-te, esti prea vulcanica, prea patimasa! Dar, s-ar putea oare sentimentele trai moderat? Daca da, sa le traiasca asa cine o vrea, ca pe mine chiar nu ma tenteaza! Moderat...si in scurt timp monoton. Ooo, monotonia...Amica mea de ceva timp. Si cat o detest pe tanti asta ce ma tot bate pe umar...Opreste-te, suflete!... ii strig azi din rasputeri suflului ce salasluieste-n inima mea. Dar sufletul nu m-asculta, nu m-aude, nu ma intelege, nu vrea sa stie nimic din ce-i spun. Azi stradaniile ratiunii de-a tine in frau avalansa de simtire sunt in van. Si rad si plang in acelasi timp. Imi curg lacrimi caldute pe obraji si-n acelasi timp rad si-as vrea sa strig, sa-i strig lumii ca astazi simt ca sufletul isi ia zborul desi-mi sunt adanc tintuite in pamant picioarele. Si vreau sa rad, sa cant, sa zbor si sa traiesc un vis. Si-i dau voie azi sufletului sa se avante in valtoarea trairii. Si lupt cu ratiunea si nu-i dau voie mintii sa-mi aminteasca de clipa ce va urma dupa. Caci voi primi viata. Intr-o doza infima sau intr-una nesfarsita....Viata....Printre picaturi de viata... Uff... Printre picaturi de viata am invatat ca uneori, chiar daca doare, trebuie sa te detasezi, sa te indepartezi de cei pe care i-ai putea rani. Printre stropii ce viata ti-i picura neincetat, inveti..ca a accepta greutatile te poate face suficient de puternic incat sa te poti razvrati. Accepti ca le ai, lupti sa le depasesti! Printre picaturi de viata...omul tot mereu invata... Si printre stropii vietii mele invat neincetat cate ceva. Si cat ma bucur ca pot invata, ca pot asimila. O fi greu, nu zic nu...Dar lasa ca va fi si bine...Stiu, simt..Nu sper, dar simt...

Toate trec...

``Toate trec, asa se spune dar nimic nu trece, fara sa lase urme...`` `` Imi ceri parca sa raman, dar nu mai am vreme am sa plec o vreme, o sa ma-ntorc, nu te teme!...``...
Din pacate am invatat ca, oricat ne-am minti, nimic nu e totusi vesnic! Din pacate insa, intotdeauna vor fi consecinte! Consecinte ce adesea dor...si dor al naiba de tare! Cateodata resemnarea e cea mai mare dovada de putere. Cu totii suntem puternici, dar nu toti stim sa ne folosim de puterea de care dispunem in favoarea noastra. Sa incepem si noi, ca alte creaturi sa ne lingem ranile pentru a le vindeca, nu sa le deschidem mai rau pentru a afla sursa lor. Dar...asa ne e firea, asa e firea umana! Adeseori am spus ca suntem parca masochisti...ne place sa ne facem rau singuri! Sa ne provocam rani..ce adesea nu se pot vindeca!... Eu nu uit, niciodata! Si asta...nu e o calitate! Nici macar pentru mine insami nu e o calitate! Caci adesea a-ti aminti fiecare clipa ce a fost...naste tone de suferinta!

De toate!...

De toate-am strans, de la iubire, pana la durere...
Si niciodata n-am stiut sa tac, in clipe de tacere!
Si n-ai stiut cat dor am luat cu mine,
Cate cuvinte ramas-au nerostite pentru tine...


 Si clipe trec incet, desi as vrea sa zbor...
 E dor si vis...sau poate vis si dor...
 Si in dor simt cum timpul ne desparte...
 Sunt toate-un tot si totusi sunt departe...



 Si timpul mi-e dor, si neiubirea doare...
 Ochii-mi lacrimeaza de la atata asteptare...
 Eu nu te vad, tu nu ma vezi si ne cufundam in noi...
Dar in vise...suntem intotdeauna amandoi!



 Si te stiu din ganduri, din vise, din doruri si durere...
Caci atunci stiut-ai sa fii a inimii mangaiere!
Dragul meu, balsam de suflet esti...
Cararea ce duce spre lumea de povesti...

Priveşte-te...

 Sunt clipe în care visele îmi sunt atât de intense, încât le trăiesc parcă, real, moment cu moment.... Te ating, te gust, îţi urmăresc atentă fiecare gest... Şi totul e minunat!... Stau ghemuită, rezemată de spătarul scaunului... Închid ochii şi gândurile îmi zboară departe, spre feţe necunoscute, spre caractere încă nesimţite, spre iubiri negustate... Te mângâi cu tine şi ne sprijinim în plăcere... Ochii îţi strălucesc a dragoste caldă şi pasiune nebună... Umărul tău dezgolit, buzele-mi fierbinţi plimbându-se pe el... Superb...prea frumos, să poate fi descris în cuvinte... Priveşte şi tu, alături de mine şi hai să simţim amândoi... Valuri de căldură şi emoţii... Şi încă nu îţi fac nimic! Voi avea oare vreodată timp pentru tot?... Pentru că pe tine te voi iubi doar după ce te voi descoperi tot... Şi după ce tu, alături de mine, te vei descoperi... Vom privi împreună fiecare părticică, pentru că tu să înţelegi cât de superb eşti... Abia atunci vei învăţa să te bucuri de bucuria mea... Mă simţi? Îmi eşti atât de drag... Fin, fierbinte... Tu, doar tu... Şi totuşi nimeni, doar gândul meu!...Ssh... Nu spune nimic, nu ai avea cum... Am uitat, tu nu exişti!

Gânduri!...

Dacă e ceva de care sunt ferm convinsă, e faptul că exist! Şi există şi alţii! Şi mulţi sunt poate mult mai buni decât mine. Iar asta, pe mine, poate doar să mă încânte... Mai ales că departe de mine de a fi mai ştiu eu cine... Sunt doar o fire analitică...al naiba de analitică. Şi cum spunea cineva, gândesc al naiba de mult, adesea însă disctructiv! Cred că spunea asta din cauza a ceea ce credea el că se numeşte pesimism... Dar nu e pesimism, e doar realism...Încerc în fiecare zi să învăţ câte ceva şi încerc, mai ales, să îmi controlez gândurile. Dar...atâta mai am de lucrat la capitolul ăsta... Uneori e de ajuns un cuvânt pentru a îmi reveni gânduri ce le credeam îngropate... Uneori e de ajuns un cuvânt spre a simţi spinul durerii înţepându-mă... Un cuvânt...şi toate sentimentele revin, mai puternice parcă decât erau... Şi chinuie-te femeie iar să îţi alungi gândurile... Mai greu parcă decât înainte, căci alungate odată, a doua oară nu mai vor să se dea plecate... Şi ferească-mă să simt venirea nopţii, căci atunci gândurile mă năvălesc cel mai rău... Atunci sentimentele nu se vor alungate şi încearcă să îmi arate că-s mai tari decât mine! Ia duce-ţi-vă-n păcat voi, sentimente nebune, a venit ziua, e rândul meu... Ssh, lăsa-ţi-mă în pace... Măcar până când seara se lasă iar... Abia aştept să crească ziua... Poate aşa voi, gânduri nechemate, îmi daţi pace... Sau poate reuşesc să învăţ odată pentru totdeauna să vă ferec într-un cufăr al cărui chei să le arunc...undeva departe....

Verticalitate!...

Cât aş încerca să mă abţin, zău care pot! Încep sincer să mă întreb, mai există vreun gram de verticalitate în mediile astea virtuale? La tot pasul interese, minciuni, parsivitate! Bine, nu spun că toţi sunt aşa, mai există -din fericire- şi excepţii! Dar...pe cale de dispariţie! Dacă îndrăzneşti să spui adevărul, în secunda următoare ţi le iei peste nas! Dacă îndrăzneşti să rabufnesti...eşti redus la tăcere! Dacă, dacă, dacă... Dacă nu stai în banca ta, pe scurt... Ţi s-a pus pistolul la tâmplă! Dar care-i problema, fra\'? Ştiam că-i democraţie, atâta timp cât nu aduc injurii cuiva anume, am dreptul să mă exprim... Şi să scriu ce mă taie pe mine capul! Te deranjează? Zău aşa, nu oblig pe nimeni să mă citească! Ştiu şi eu că adesea aberez dar...n-am ce face deci...aberez! Şi azi...azi aberez şi urlu cât mă ţine: Păstraţi-vă fratele meu verticalitatea! Sau vă place să staţi cocoşaţi? Nu vă zic că vă urăsc, pe ăştia cocoşaţi... Că nu urăsc pe nimeni... Şi iar mă trezesc cu vreun copilandru ”netrait” dar ”citit” sau un suflet poeto-romantic care să-mi spună că nu-i bine să urăşti, că nu-i frumos că nu-i normal că îmi încarc sufletul cu sentimente negative că trebuie să fim mai buni şi/sau mai toleranţi că etc etc etc. Rahat! Nu de alta însă nu îmi încarc sufletul deloc pentru că nu ”tin în mine” ! Şi zău aşa, hai să fim serioşi! Dacă eram toţi suflete curate rămâneau dracii fără cazane şi erau filozofii în ceată că nu mai puteau trage linii între bine şi rău. Şi mamă, că e atât de omeneşte să fi imperfect şi să greşeşti! Mă doare-n paişpe', că şi eu mă ştiu că-s al naiba de imperfectă! Dar măcar îmi ţin coloana dreaptă şi îmi asum responsabilitatea faptelor şi a vorbelor mele! E atât de greu să facă toţi la fel? Că m-am săturat de măşti ipocrite! Nu uitaţi că, indiferent ce aţi face, în spatele ecranelor ălora...rămâneţi aceeaşi oameni...inadaptaţi ai societăţii! Că doar ei îşi creează lumi false...şi le prezintă apoi pe tavă altora, că fiind reale! Maturizaţi-va odată!